
Săptămâna 13 de sarcină
30/10/2019
Sindromul Genitourinar de Menopauză (SGM)
01/12/2019
Augmentarea Punctului G
O viață sexuală satisfăcătoare este o dorință a fiecărui cuplu. Chiar daca unii afirmă că sexul nu este cel mai important element al relației, lipsa orgasmelor poate duce la compromiterea relației, pe termen lung. Din fericire, în ultimii ani s-au făcut o serie de progrese într-o nouă sub-specialitate, estetica ginecologică, iar aceste proceduri ajută la tonifierea zonei genitale și la creșterea plăcerii în timpul contactelor sexuale.
Dintre aceste proceduri (majoritatea neinvazive și cu un termen de „vindecare” de ore), se detașează Augmentarea punctului G. Pentru a înțelege această procedură, va trebui să ne întoarcem în timp, când medicul de origine germană Ernst Gräfenberg a descoperit că prin stimularea peretelui vaginal (partea comună cu uretra), femeia ajunge la orgasm. Acest punct G a fost denumit G Spot, după Gräfenberg. Medicului german îi datorăm și primul dispozitiv intrauterin (sterilet). Revenind la Punctul G, în ultimii ani, se perpetuează o practică medicală în Statele Unite care implică injectarea unui filler în punctul G pentru a mări volumul acestuia. Pentru că este o injecție (shot), s-a folosit denumirea de G-shot.
Această procedură neinvazivă presupune mărirea punctului G prin injectare, producându-se o fricțiune crescută în timpul actului sexual, deci și senzații mai intense. O parte din nervii ce deservesc zona clitoridiană își concentrează terminațiile nervoase în zona peretelui vaginal anterior la aproximativ 2-4 cm de meatul urinar formând punctul G. Această zonă este ușor accesibilă ginecologului, care poate administra ușor injecția. G-shot este o procedură medicală ce implică injectarea de fillere, în special acid hialuronic la nivelul punctului G, o procedură ce durează câteva minute și după care se poate iniția contactul sexual chiar și la 4-5 ore distanță.
Pentru că suntem într-o eră în care femeia se pune și pe ea pe primul loc, am pregătit acest tratament pentru ca pacientele noastre să nu fie doar sănătoase, dar să se și bucure de feminitatea lor.
Cui i se adresează Augmentarea Punctului G
paciente care au experimentat orgasmul vaginal, dar punctul G a devenit greu accesibil după nașteri vaginale, prin lărgirea vaginului
paciente care nu reușesc să aibă orgasme și sunt nemulțumite de viața lor sexuală.
Cum se face pregătirea pentru această procedură?
consultul ginecologic – înainte de a aplica această procedură, ne vom asigura că nu există nicio patologie ginecologică malignă și vom încerca să determinăm motivul disfuncției sexuale.
auto-examinarea – pacienta se va auto-examina, pentru a observa care porțiune intravaginală este mai plăcută la atingere. Bazat pe această informație, medicul ginecolog va face măsurătorile necesare.
injectarea – înainte de G-Shot, se va administra un anestezic local, apoi se va aplica procedura.
Contraindicații
Augmentarea punctului G este o procedură cu riscuri minimale, dar există o plajă de paciente pentru care efectele adverse ar putea fi importante:
diabet
boală cardiacă
boli psihice
Alte detalii despre Augmentarea Punctului G
este o procedură minim-invazivă – durează câteva minute, iar refacerea este imediată. După 4-5 ore de la administrare, puteți reîncepe activitatea sexuală
efectele durează 4-6 luni – după această perioadă se recomandă repetarea procedurii
folosirea tampoanelor nu este afectată – pentru pacientele care folosesc tampoane, în timpul menstruației, nu există contraindicații
nu este afectat ciclul menstrual – procedura de augmentare a punctului G nu afectează ciclul menstrual
reacții adverse minimale – pentru că fillerul folosit este extrem de bine tolerat de organism (acidul hialuronic este folosit în cosmetică de ani buni), reacțiile adverse sunt aproape inexistente