Trombofilie
20/01/2021Laserul FemiLift
22/02/2021Infertilitate: Factori de risc și semne de infertilitate
Majoritatea femeilor visează să-și întemeieze o familie, să aibă cel puțin un copil și să se bucure de acel „happy end” ca în filmele romantice. Și totuși, pentru multe dintre pacientele noastre, acest final fericit se lasă așteptat.
Din fericire, există tot mai multe descoperiri științifice și tot mai multe proceduri prin care infertilitatea să nu mai fie o asemenea problemă. Dar, pentru a putea găsi acea soluție perfectă, trebuie să știm înainte dacă ne confruntăm cu infertilitate, dacă există deja niște semne sau factori de risc.
Dacă ai încercat fără succes să rămâi gravidă de mai mult de un an (sau 6 luni, în caz că ai peste 35 de ani), doctorul tău ar putea să te investigheze pentru infertilitate.
Factori de risc și semne de infertilitate
Ciclu menstrual neregulat
Când ești în plină pubertate și adolescență, să ai un ciclu neregulat este ceva normal pentru că organismul are nevoie de ceva timp să se regleze hormonal. După câțiva ani însă, menstruația ar trebui să vină destul de constant la un anumit interval de timp. Dacă ai cicluri scurte (mai puțin de 24 zile) sau lungi (peste 35 de zile), e semn că sunt probleme de ovulație. Una dintre cele mai frecvente cauze o reprezintă PCOS (Sindromul de ovar polichistic).
Alte cauze:
probleme de greutate (prea slabă sau obezitate)
sport excesiv
rezerve ovariene reduse
insuficiență ovariană
probleme cu tiroida
Citește și articolul: Sindromul Ovarelor Polichistice si sarcina
Sângerare redusă/abundentă și dureri menstruale
Sângerarea menstruală între 3 și 7 zile este considerată normală, dar dacă observi că este redusă sau mult prea abundentă, discută cu ginecologul tău. Există și alte semne, legate de menstruație, care pot însemna probleme de fertilitate:
dureri menstruale severe
modificări de consistență sau de durată a sângerărilor
spotting neobișnuit între menstruații
Crampele menstruale atât de severe încât interferează cu activitățile tale zilnice pot să fie un simptom de endometrioză (Citește și articolul Ce este endometrioza si cum se trateaza?)
Vârsta (mai mult de 35 de ani)
Se știe deja că pe măsură ce înaintezi în vârstă îți scade și fertilitatea. La 30 de ani ai 20% șanse de a concepe în fiecare lună, în timp ce la 40 de ani aceasta scade la 5%. Femeile de peste 35 de ani au un risc mai crescut de avort spontan sau să aibă copii cu malformații. Nici în ceea ce îi privește pe bărbați situația nu este roz odată cu trecerea anilor. Vârsta mai înaintată a tatălui poate însemna probleme genetice, chiar și un risc crescut de autism sau schizofrenie. Studiile au arătat că multe cupluri nu realizează cât de mult scade fertilitatea odată cu trecerea timpului. Sunt mulți pacienți care supra-estimează șansele lor de a-și întemeia o familie după 40-45 de ani. De asemenea, se așteaptă ca tratamentele de tip fertilizare in vitro să le rezolve eventualele probleme.
Când ar trebui un cuplu să conceapă și câți copii poate avea?
Normal, datele sunt generice, dar studiile respective vă pot da o idee cam de la ce vârstă să încercați să aveți un copil
Fără IVF:
începeți de la 32 de ani pentru un copil (90% șanse)
începeți de la 27 de ani pentru 2 copii
începeți de la 23 de ani pentru 3 copii
Dacă luați în considerare IVF:
începeți de la 35 de ani pentru un copil (90% șanse)
începeți de la 31 de ani pentru 2 copii
începeți de la 28 de ani pentru 3 copii
Succesul tratamentului de fertilizare in vitro depinde enorm și de vârsta bărbatului. Fiecare an în plus la vârsta tatălui adaugă 11% la posibilitatea unui eșec de concepție cu IVF și 12% creștere a șansei de avort. Deși în general cuplurile tinere sunt mai ferite de problemele de infertilitate, acestea pot apărea și în cazul lor.
Infertilitatea bărbatului
Infertilitatea bărbatului nu este atât de vizibilă, deși există unele simptome (de cele mai multe ori, disfuncțiile sexuale pot fi un semn de infertilitate). Numărul mic de spermatozoizi sau probleme de mobilitate a lor se pot observa efectuând o spermogramă.
Greutatea
Greutatea are un rol major în ceea ce privește fertilitatea. Să fii prea slabă sau, dimpotrivă, cu o greutate în exces, ambele pot duce la probleme de concepție. Obezitatea este considerată drept una dintre cele mai comune cauze de infertilitate. Studiile arată că și o pierdere de 5-10% în greutate poate reporni ovulația femeilor cu probleme severe de greutate. Problemele de greutate afectează și bărbații. Cei cu un BMI mai mic de 20 pot avea o concentrație scăzută de spematozoizi, pe când cei obezi se confruntă cu un nivel scăzut de testosteron și a calității spermei.
Sarcini pierdute anterior
Infertilitatea este de obicei asociată cu imposibilitatea de a rămâne însărcinată. Cu toate acestea, o femeie care a avut deja avort(uri) poate avea nevoie de ajutor pentru a rămâne însărcinată din nou. Avorturile spontane sunt din păcate frecvente, apărând la 20% din sarcini. Avorturile repetate sunt însă o altă discuție. Doar 1% dintre femei vor avea 3 sarcini pierdute una după cealaltă. Dacă ai avut deja 2, discută cu doctorul tău.
Boli cronice
Unele boli cronice, împreună cu tratamentul lor, pot duce la probleme de fertilitate. Diabetul, boala celiacă, parodontoza sau hipotiroidismul pot crește riscul de infertilitate. Uneori chiar tratamentul pentru boli cronice poate afecta cuplul care încearcă să aibă un copil: insulina, antidepresivele, medicația pentru hipertensiune etc.
Cancer
Unele tratamente pentru cancer pot să provoace probleme de fertilitate. Dacă tu sau partenerul ați trecut prin radioterapie mai ales aproape de zona intimă, discutați cu medicul despre efectul lor asupra fertilității.
Istoric de BTS-uri
Bolile cu transmitere sexuală pot cauza infertilitate. Infecțiile cu Chlamydia sau gonoreea pot cauza blocaje alte trompelor uterine și crește riscul de sarcină ectopică. Netratate, acestea duc la probleme de fertilitate și la partenerii sexuali masculini. Înainte de a rămâne însărcinate, mergeți la un consult atent pentru a exclude orice asemenea problemă și pentru a avea șansa unei sarcini reușite.
Fumatul și consumul de alcool
Cu toții știm ce efecte dezastruase pot avea alcoolul și țigările asupra unei sarcini, dar puțini pacienți știu că efectele se răsfrâng și pe eforturile de a concepe. Dacă doriți să aveți un copil, excludeți ambele vicii și fertilitatea va crește remarcabil de mult. Chiar și pentru cuplurile care doresc să urmeze tratamente de fertilizare in vitro, renunțarea la fumat și băutură sunt primii pași pentru a ameliora calitatea spermei și a duce la un final fericit.
Temperaturi crescute
Calitatea spermei poate descrește considerabil dacă bărbatul folosește prea des scaunele de mașină încălzite, ține laptopul în poală, stă mult timp cu picioarele încrucișate, etc. Se recomandă renunțarea la hainele prea strâmte, prin care nu poate circula aerul. Din fericire, efectele adverse ale încălzirii zonei intime masculine sunt reversibile. Și o altă veste bună pentru bărbații cărora le place să facă baie, genul acela de căldură „udă” nu este o problemă.
Citește și articolul: Dorești să rămâi însărcinată? Iată câteva sfaturi pentru a-ți spori fertilitatea
Concluzie
Majoritatea cuplurilor vor concepe în primele 6 luni de când încep să… încerce. 90% până într-un an. Dacă nu reușiți după un an, discutați cu medicul dumneavoastră.