Testele funcției tiroidiene se schimbă în timpul sarcinii normale datorită influenței a doi hormoni principali: gonadotropina corionică umană (hCG) și estrogenul.
Deoarece hCG poate stimula slab tiroida, nivelul crescut de hCG circulant în primul trimestru poate duce la un TSH scăzut, care ulterior revine la normal pe toată durata sarcinii.
Estrogenul crește cantitatea de proteine care leagă hormonul tiroidian, iar acest lucru crește nivelul total al hormonilor tiroidieni, dar fracția „liberă” (cantitatea care nu este legată și poate fi activă pentru utilizare) rămâne, de obicei, normală.
Tiroida funcționează normal dacă TSH și T4 liber rămân în intervalul normal specific trimestrului, pe tot parcursul sarcinii.
În primele 18-20 de săptămâni de sarcină, fătul este complet dependent de secreția hormonală tiroidiană a mamei. Abia pe la jumătatea sarcinii, tiroida fătului începe să producă singură hormoni tiroidieni. Cu toate acestea, fătul rămâne dependent de mamă pentru ingestia unor cantități adecvate de iod, care este esențial pentru producerea hormonilor tiroidieni.
Femeile prezintă un risc crescut de apariție a hipotiroidismului în timpul sarcinii sau postpartum dacă au peste 30 de ani sau asociază unul din următorii factori de risc prezentați mai jos. Toate femeile care planifică o sarcină trebuie luate în considerare pentru screeningul bolii tiroidiene, pentru a evita complicațiile hipotiroidismului.
Istoric familial de boală tiroidiană autoimună sau disfuncție tiroidiană
Diabetul zaharat de tip 1 sau altă boală autoimună
Istoric de radiații la nivelul capului sau gâtului
Tiroidectomie
Titre pozitive ale anticorpilor antitiroidieni, în principal ATPO, care sunt adesea prezenți în boala Hashimoto
Gușă endemică
Tratamentul actual cu Levotiroxină, un medicament hormonal tiroidian, cu excepția cazului în care doza este ajustată înainte sau imediat după concepție
Istoric de infertilitate anterioară, avort spontan sau naștere prematură
Utilizarea amiodaronei, a preparatelor pe baza de litiu sau administrarea recentă a substanței de contrast iodate
Obezitate morbidă (IMC>40 kg/m2)
Hipotiroidismul în timpul sarcinii poate produce o serie de complicații obstetricale. Chiar și boala ușoară poate avea efecte adverse asupra descendenților.
Includ următoarele:
Preeclampsie
Anemie
Hemoragia postpartum
Disfuncție ventriculară cardiacă
Risc crescut de avort spontan
Greutate redusă la naștere
Dezvoltarea cognitivă afectată la făt
Mortalitatea fetală
Hipotiroidismul netratat sau tratat inadecvat are un risc crescut de avort spontan și a fost asociat cu anemie maternă, miopatie (durere musculară, slăbiciune), insuficiență cardiacă congestivă, preeclampsie, anomalii placentare și hemoragie postpartum. Aceste complicații sunt mai susceptibile să apară la femeile cu hipotiroidism sever. Unele riscuri par a fi mai mari și la femeile cu anticorpi împotriva peroxidazei tiroidiene (TPO). Este posibil ca femeile cu hipotiroidism ușor să nu aibă simptome sau să le atribuie sarcinii.
Hormonul tiroidian este esențial pentru dezvoltarea creierului la copil. Copiii născuți cu hipotiroidism congenital pot prezenta anomalii severe cognitive, neurologice și de dezvoltare, dacă afecțiunea nu este recunoscută și tratată cu promptitudine. Cu un tratament precoce, aceste anomalii ale dezvoltării pot fi, în mare parte, prevenite.
Cea mai frecventă cauză a hipotiroidismului este tulburarea autoimună cunoscută sub numele de tiroidită cronică autoimună sau tiroidită Hashimoto. Această boală autoimună apare atunci când sistemul imunitar formează anticorpi (proteine imune) ȋmpotriva glandei tiroide, ulterior o atacă, iar acest lucru, la rândul său, face ca glanda să producă mai puțini hormoni tiroidieni. Persoanele cu această boală pot prezenta simptome de hipotiroidism sau pot să nu observe niciun efect.
Alte cauze ale hipotiroidismului: deficitul de iod, tratamentul prealabil pentru hipertiroidism (când tiroida produce prea mult hormon tiroidian) și intervenția chirurgicală pentru eliminarea nodulilor/tumorilor tiroidiene.
Simptomele hipotiroidismului pot include oboseală, dificultăți de concentrare, intoleranță la frig, răgușeală, piele uscată, constipație și creștere în greutate.
Este important de reținut că nu toate femeile hipotiroidiene sunt simptomatice.
În plus, există unele suprapuneri între simptomele hipotiroidiene și simptomele unei sarcini normale.
Ultrasonografia de regiune cervicală anterioară este o investigație imagistică pe bază de ultrasunete, neiradiantă, nedureroasă şi uşor de efectuat.
Oferă precizie şi acuratețe la standarde ȋnalte.
Prin utilizarea tehnicii imagistice foarte sensibile, poate fi detectată o creștere a volumului tiroidian, precum şi orice altă patologie nodulară sau autoimună. De asemenea, ultrasonografia poate avea valoare prognostică în hipotiroidismul subclinic.
După cum bine se cunoaşte, glanda tiroidă poate crește ȋn volum în timpul sarcinii, această modificare apare mult mai frecvent în zonele cu deficit de iod şi de multe ori nu este evidentă la examinarea obiectivă de către medic, ȋnsă sunt şi situații ȋn care se poate dezvolta gușă semnificativă, determinȃnd medicul să recomande gravidei testarea funcției tiroidiene.
Tratamentul pentru hipotiroidism constă în înlocuirea hormonului tiroidian cu o formă de LT4 numită levotiroxină. Acest medicament este același cu T4 pe care îl produce tiroida și este sigur pentru femeile însărcinate.
Este important ca nivelurile hormonilor tiroidieni să fie normale atât înainte, cât și în timpul sarcinii.
Dacă pacienta primeşte deja levotiroxină pentru tratamentul hipotiroidismului, trebuie să i se verifice nivelul hormonilor tiroidieni înainte de a încerca să conceapă. Dacă valorile TSH sunt prea mari, este nevoie de o creștere a dozei de levotiroxină.
Sarcina trebuie temporizată până când afecțiunea este bine controlată.
Odată ce femeia rămâne gravidă, doza de levotiroxină trebuie adesea crescută. Este posibil ca doza să fie crescută cu până la 30% sau mai mult în primele 4 până la 6 săptămâni de sarcină. Necesitatea crescută de dozare a hormonului tiroidian trebuie efectuată în timpul sarcinii, în special în primul și al doilea trimestru.
În acest moment, nu există un consens general de opinie cu privire la screening-ul tuturor femeilor pentru hipotiroidism în timpul sarcinii. Femeile cu hipotiroidism diagnosticat anterior sarcinii ar trebui să efectueze o dozare TSH imediat după confirmarea sarcinii. De asemenea, ar trebui să își mărească imediat doza de levotiroxină, deoarece necesitățile de hormoni tiroidieni cresc în timpul sarcinii.
Femeile care au un nivel de TSH mai mare de 10 mUI/L în primul trimestru de sarcină trebuie tratate pentru hipotiroidism.
În schimb, femeile cu TSH de 2,5 mUI/L sau mai puțin, nu au nevoie de tratament cu levotiroxină.
Pentru femeile cu TSH măsurate între acestea (2,5-10 mUI/L), recomandările ATA pentru tratament variază și depind de titrele de anticorpi antitiroidieni, dacă sunt pozitive sau nu. Când anticorpii TPO sunt pozitivi, tratamentul este recomandat atunci când TSH este mai mare de 4 mUI/L și trebuie luat în considerare atunci când TSH este între 2,5-4,0 UI/L. Cu toate acestea, atunci când nu există anticorpi TPO (adică sunt negativi), recomandările actuale ATA sunt mai puțin puternice și sugerează că tratamentul „poate fi luat în considerare” atunci când TSH este între 2,5-10,0 mIU/L.
Aceste recomandări se bazează pe gradul de dovezi care există şi bineȋnțeles dacă tratamentul cu levotiroxină ar fi benefic.
Scopul tratamentului hipotiroidismului la o femeie însărcinată este înlocuirea adecvată a hormonului tiroidian.
În mod ideal, femeilor hipotiroidiene ar trebui să li se optimizeze doza de levotiroxină înainte de a rămâne gravide.
Necesarul de levotiroxină crește frecvent în timpul sarcinii, de obicei cu 30 % până la 50 %. Femeile hipotiroidiene care iau levotiroxină ar trebui să își mărească în mod independent doza cu 20%-30% imediat după diagnosticarea sarcinii și ar trebui să-și anunțe medicul pentru testarea promptă și evaluarea ulterioară.
Testele funcției tiroidiene trebuie verificate aproximativ la fiecare 4 săptămâni în prima jumătate a sarcinii și la fiecare 6-10 săptămâni după aceea, pentru a asigura o funcție tiroidiană corespunzătoare pe tot parcursul sarcinii.
Intervalele de referință ale TSH-ului specifice fiecărui trimestru de sarcină sunt: trimestrul I: 0.1-2.5 mUI/L, trimestrul II: 0.2-3 mUI/L și trimestrul III: 0.3-3 mUI/L.
De asemenea, este important de ştiut faptul că vitaminele prenatale şi suplimentele care conțin fier și calciu pot afecta absorbția hormonului tiroidian din tractul gastro-intestinal.
În consecință, levotiroxina și vitaminele prenatale, suplimentele cu fier si calciu, nu trebuie luate în același timp, ci trebuie administrate la 3-4 ore după ingerarea levotiroxinei.
De îndată ce apare nașterea copilului, femeia se poate întoarce la doza obișnuită de levotiroxină dinaintea sarcinii, iar TSH-ul trebuie verificat la 6 săptămâni postpartum, deoarece tiroida poate deveni activă după naștere.
Aproximativ 7% dintre femei suferă de tiroidită postpartum în primul an după naștere. Această problemă începe cu o fază de hipertiroidie care, de cele mai multe ori, se rezolvă fără tratament în câteva săptămâni sau luni, dar uneori inflamația poate duce la hipotiroidie. În majoritatea cazurilor, hipotiroidia dispare de la sine, ȋnsă sunt și situații cȃnd este necesară administrarea hormonului tiroidian.
Dacă diagnosticul de hipotiroidism este pus în timpul sarcinii, valorile hormonale trebuie aduse la normal cât mai repede posibil.
De asemenea, testarea tiroidei trebuie făcută des în timpul sarcinii, de obicei la fiecare 4-6 săptămâni până la naștere.
După naștere, majoritatea femeilor hipotiroidiene trebuie să scadă doza de levotiroxină pe care au primit-o în timpul sarcinii.
Boala tiroidiană autoimună fără hipotiroidism evident a fost asociată cu o rată de avort spontan mai mare. Femeile caucaziene eutiroidiene cu anticorpi anti-tiroidieni (anti-TPO) pozitivi care au fost tratați cu LT4 în primul trimestru au avut rate de avort spontan mai mici decât cele care nu au fost tratate. Aceste femei au avut, de asemenea, rate mai mici de naștere prematură, comparabile cu ratele femeilor fără anticorpi tiroidieni.
Totodată şi necesarul de iod este mai mare odată cu apariția sarcinii și alăptării. Nevoile de iod cresc de la aproximativ 150 µg/zi la femeia care nu este gravidă la 240-290 µg/zi în timpul sarcinii și alăptării. În țările în care nu există suficient iod în dietă, deficitul de iod este o cauză principală a hipotiroidiei.
Colaborați cu medicul dumneavoastră endocrinolog și ginecolog pentru a primi îngrijiri medicale adecvate înainte, în timpul și după sarcină, în acest fel puteți contribui la asigurarea sănătății bebelușului și a sănătății dvs.
Luați medicamentele conform prescrierii și spuneți medicului dumneavoastră despre orice reacție adversă.
Nu luați levotiroxina în același timp cu vitaminele prenatale sau suplimentele care conțin calciu și fier. Acești nutrienți pot interfera cu absorbția hormonului tiroidian. Luați aceste vitamine la 3-4 ore după administrarea levotiroxinei.