Rezerva ovariana si statistici legate de varsta si fertilitate
31/05/2023Sfaturi pentru echilibru hormonal și metabolic în perioada de menopauză
17/07/2023Botox sau Acid Hialuronic? De ce nu ambele?
Astăzi demontăm mitul ”botoxului în buze” printr-o scurtă incursiune în lumea minunată a esteticii medicale.
”Botox” este de fapt o prescurtare pentru ”toxina botulinică”, o neurotoxină produsă de bacteria Clostridium Difficile. Partea bună e reprezentată de faptul că, concentrația acestei toxine în flacoanele utilizate în estetica faciala este atât de mica, încât ea nu poate produce nici un efect dăunător organismului. Prin urmare reprezintă procedura estetică ideală: sigură, rapidă, cu efecte vizibile în doar câteva zile, fără perioadă de recuperare.
Cum acționează toxina botulinică și la ce se folosește?
Injecțiile cu toxină botulinică se fac direct la nivelul mușchilor de expresie facială, cu scopul de a-i relaxa. În acest fel este blocată temporar transmiterea impulsurilor nervoase de la nervii faciali către musculatura din zona injectată.
Această procedură este eficientă în special în etajul superior al feței și anume la nivelul frunții, glabelei (zona dintre sprâncene), și colțului lateral al ochilor (laba gâștii) și șterge ridurile fine și în timp chiar și pe cele mai încăpățânate. De asemenea botox-ul tratează și ridurile de la nivelul gâtului, cele de pe nas ”bunny lines”, dar și scrâșnitul dinților (bruxism), iar acest lucru îl face cel mai popular tratament estetic din lume.
Cui se adreseaza acest tratament și care este durata medie a rezultatelor?
Această procedură se adresează pacienților care își doresc ștergerea ridurilor cu rezultate naturale, o piele mai întinsă și relaxată, în 15-20 de minute, cu riscuri minime, și rezultate maxime.
Toxina botulinică se injectează și în scop preventiv (baby botox) pacienților care doresc să prevină apariția ridurilor statice și presupune injectarea unor cantități mai mici, față de pacienții care au deja riduri vizibile când fața este relaxată.
Rezultatele sunt variabile la fiecare pacient și durează în jur de 4-6 luni. Mitul conform căruia pacientul ”arată mai rău dacă nu continuă injectările” este fals, deoarece în timp musculatura injectată se slăbește, deci muschii nu vor mai avea aceeasi forță de contracție, și prin urmare numărul ridurilor va fi mai mic chiar dacă pacientul a oprit injectările.
Acidul hialuronic
Spre deosebire de toxina botulinică, acidul hialuronic este o moleculă produsă în mod normal de organismul uman. După vârsta de 25-30 de ani producția naturală de acid hialuronic scade, la fel și densitatea osoasă, astfel că apar riduri și deficite de volum. Acidul hialuronic iubește apa și o atrage, prin urmare zona injectată este instant hidratată și volumizată în funcție de indicația și nevoile pacientului.
Cui se adreseaza acest tratament și care este durata medie a rezultatelor?
Tratamentul cu acid hialuronic se recomandă în special în etajul mijlociu și inferior al feței pentru corectarea șanțurilor nazo-labiale, a colțurilor gurii, pentru volumizarea buzelor, pomeților, barbiei sau pentru reconturarea liniei mandibulare. Pentru fiecare indicație în parte se alege un tip de acid hialuronic, special conceput pentru zona pe care dorim să o tratăm.
Acidul hialuronic este un ingredient care se regăsește în numeroase serumuri și creme, însă acest tip de acid nu poate penetra decât stratul superficial al pielii, prin urmare eficiența lui este incomparabilă cu cea a acidului hialuronic injectat direct la nivelul dermului sau chiar mai profund, pre-periostal, pentru restaurarea volumului facial.
Studiile arată că acidul hialuronic reduce semnele îmbătrânirii și prin stimularea sintezei de colagen produsă în timpul injectării. Durata medie a rezultatelor injectării este de 6-12 luni, în funcție de producția proprie a pacientului de hialuronidaza (o enzimă secretată de organism, care topește acidul hialuronic).
Concluzii
Tratamentul cu botox șterge ridurile de expresie
Toxina botulinică nu se injectează în buze, ci în mușchii mimicii pe care îi relaxează
În urma injectărilor cu toxină botulinică pacientul își pastrează expresivitatea, cu dispariția ridurilor
Acidul hialuronic este o substanță care se regăsește în mod normal în piele
Acidul hialuronic hidratează și umple ridurile, corectează deficitele de volum care apar odată cu vârsta și restaurează conturul feței
Tratamentul cu acid hialuronic cât și tehnica utilizată sunt personalizate în funcție de nevoile pacientului, dar și de gold-standardele utilizate în estetica medicală mondială.
Stabilește o programare la medicii noștri specialiști în dermato-estetică.